Numărul de salariați activi este de 5,71 milioane, potrivit datelor furnizate Profit.ro de către Inspecția Muncii. Dintre aceștia, 4,5 milioane de angajați sunt din mediul privat, iar 1,2 milioane lucrează la stat. În ce privește contractele active, numărul acestora este de 6,7 milioane, în contextul în care un salariat poate avea mai mult de un singur contract.
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a decis să recomande ca, pentru preîntâmpinarea afectării activității autorităților/operatorilor economici deținători de infrastructuri critice, prin acte administrative ale conducătorilor acestora, să fie dispuse măsuri suplimentare pentru prevenirea răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2 care să vizeze testarea săptămânală a tuturor angajaților, desfășurarea activității în schimburi sau ture cu evitarea contactului între acestea sau utilizarea unor măști cu un grad mai ridicat de protecție (FFP2) în zonele aglomerate.
Deputații AUR au mers, luni, la ședința comisiei de sănătate care se reunise pentru a lucra pe amendamentele depuse la proiectul de lege privind certificatul verde la locul de muncă. Liderul George Simion i-a acuzat pe parlamentarii de la PNL, USR și PSD că doresc să treacă amendamentele pe repede înainte pentru a da votul cât mai repede pe proiectul de lege.
Senatul a respins propunerea legislativă privind introducerea certificatului digital Covid pentru angajații instituțiilor publice. Proiectul prevedea că, în lipsa certificatului, personalul unităților respective nu mai este plătit și poate fi chiar concediat. Aceeași obligație era impusă pentru clădirile de birouri private cu mai mult de 50 de angajați aflați simultan la muncă.
Salariile angajaților români din multinaționale vor crește, în medie, cu 2,2% în termeni reali anul viitor, o dinamică similară fiind estimată pentru majoritatea țărilor din regiune.
Vorbim de Europa cu două viteze, dar România pare să aibă chiar două sau trei turații diferite în interiorul țării. Sunt județe unde mai puțin de 15% din totalul populației lucrează pe un salariu. E vorba despre județele sărace, unde unul din trei angajați lucrează la stat. Iar creșterea salariilor bugetarilor cu mult peste media din economia productivă a generat alte discrepanțe.
Numărul posturilor ocupate în instituțiile și autoritățile publice a crescut cu 40.000 în ultimii doi ani, conform datelor Profit.ro. Iar asta în timp ce sectorul privat se confruntă cu o criză gravă a forței de muncă, un risc important pentru dezvoltarea României în următorii ani. De altfel, un studiu recent relevă că economia va avea nevoie, într-un interval de 5 ani, de peste jumătate de milion de persoane în plus pe piața forței de muncă, necesar care nu poate fi acoperit din resursele de muncă interne dacă nu sunt adoptate rapid o serie de măsuri.
Numărul de angajați din sistemul de stat stat a crescut în primele șapte luni ale anului cu 11.600, echivalentul a numai 1% din totalul celor care lucrează în sectorul public, în timp ce în sectorul privat avansul a fost în aceeași perioadă, iulie față de finele anului trecut, de peste trei ori mai rapid, de 3,3%, respectiv 141.800. Comparate, însă, cu cifrele din iulie anul trecut, rezultă un ritm de creștere de aproximativ 2% pentru stat, dar și pentru privat.
Numărul concediilor de odihnă cerute de angajații din companiile private a fost anul trecut mai mare cu aproape 16% față de 2015, iar concediile medicale au fost în creștere cu circa 17%.
Diferența dintre salariile pe care le primesc angajații de la stat și cei din sectorul privat depășește, în medie, 400 de lei lunar, relevă un amplu document oficial. Analiza indică și diferențele de salarizare între bărbați și femei, inclusiv în funcție de studiile efectuate, precum și între diferite meserii.